August 22, 2008
Ce ne-am face fara apa?
Apa este una dintre cele mai pretioase resurse naturale. Nu putem trai fara ea, dar ne comportam de parca ni se cuvine. La nivel global, sursele de apa sunt rare, mai putin de 1% din apa de pe glob este buna pentru consum, iar peste 1.2 miliarde de oameni, aproape o cincime din populatia lumii, nu are acces la surse de apa potabila.
Din fericire, in Europa, apa se gaseste aproape peste tot din belsug, cu toate ca in anumite zone din sudul Europei, de exemplu in Spania, lipsa apei si secetele sunt din ce in ce mai dese.
In Europa, cantitatea nu este principala problema, ci calitatea apei lasa uneori de dorit. Circa 35% din apa din Europa provine din ape de suprafata, lacuri si rauri, care sunt afectate de poluare. Restul de 65% provine din apre freatice, apa de ploaie infiltrata in pamant, care formeaza bazine subterane de apa.
Apa de la robinet este buna de baut aproape peste tot in Europa, dar, inainte de a fi trimisa prin conducte ea trebuie tratata. Acesta este un procedeu costisitor, dar necesar, deoarece apa poate fi contaminata de ingrasaminte, de pesticide, de substante chimice industriale sau de germen de la gunoaiele umane sau animale. Principalii poluanti sunt ingrasaminte si pesticide. La contactul cu apa, ele sunt transportate spre rauri si fluvii si de acolo in mare.
Reducerea poluarii este extrem de importanta, nu numai pentru conservarea rezervelor de apa potabila, ci si pentru protectia animalelor care traiesc in rauri, in lacuri si, in mari. Desi in ultimii 30 de ani in Uniunea Europeana s-au luat masuri pentru reducerea poluarii, mai sunt inca multe de facut si putem si noi sa contribuim la acest efort.
Ce poti face tu pentru a economisi apa?
- Fa un dus, in loc de baie, astfel consumi de cinci ori mai putina apa. Nu e doar ecologic, ci si economic!
- Inchide robinetul cat timp te speli pe dinti. Daca toti europenii ar inchide robinetul, s-ar economisi suficienta apa pentru a umple 6.000 de piscine olimpice in fiecare an.
- Verifica si repara robinetele. Robinetele care curg, duc la pierderea a circa 25 litri de apa pe zi si asta se poate rezolva cu o simpla garnitura noua.
- Asteapta pana aduni destule rufe sau vase si apoi pune in functionare masina de spalat. Daca nu ai destule rufe sau vase murdare pentru a merge la capacitate maxima, regleaza functionarea aparatului la jumatate din capacitate. In acest mod, economisesti atat apa, cat si electricitate.
- Pastreaza apa de ploaie. O poti colecta in butoaie goale sau le poti cere parintilor sa monteze un bazin care sa adune apa ce curge pe stresinile casei. Apa adunata astfel poate fi folosita la udatul gradinii sau spalarea masinii.
Fa si tu ceva!
- Nu arunca substantele chimice sau ulei prin sistemul de scurgere, adica vopsea, lacuri, insecticide, medicamente, ulei de gatit si ulei de motor. Toate astea polueaza apa si, in acelasi timp, deteriorizeaza conductele. Afla daca exista centre de colectare pentru aceste materiale in cartierul tau si returneaza medicamentele vechi la cea mai apropiata farmacie.
- Nu arunca gunoaiele in rauri, in lacuri sau in mare. Daca te duci la plaja, du gunoiul la un cos special amenajat. Gunoaiele aruncate pot ajunge la mari distante, carate de curentii marini si de vant. De asemenea, ele pot ucide pestii, alte vietuitoare marine sau pasarile.
- Stim cu totii ca pestele e bun pentru noi, dar pescuitul exagerat duce la punerea in pericol a multor specii. Conform Organizatiei Natiunilor Unite, sapte din primele zece specii de pesti bune de consum (care reprezinta circa 30% din speciile pescuite in intreaga lume), sunt exploatate la maximum sau excesiv. Intre acestea se numara heringul de Atlantic si merlucius. Cumpara peste din speciile mai numeroase, evita sa mananci puiet si intreaba-l pe vanzatorul de la magazin de unde provine pestele.
Concurs Naturalist.ro
Acest articol particip? la concursul Berilac.com Holiday Time
2 raspunsuri pentru "Apa - o resursa naturala pretioasa"
Un articol super interesant. Niciodata n-am privit apa din punctul asta de vedere. Felicitari!
[...] ottous - http://ottous.com/apa-o-resursa-naturala-pretioasa-63.html [...]
Comenteaza